Datorită eforturilor de conservare, castorul a înregistrat o dispersie rapidă și a colonizat noi areale din România precum: lunca Dunării, Delta Dunării și lunca inferioară a Prutului (exemplare provenite din populația reintrodusă pe Ialomița), zona de vest și nord vest a României (Tisa, Someș, Crișuri, Mara, Iza, Vișeu, Lăpuș, Tur, Ier) cu indivizi proveniți din populațiile existente în Ungaria și Ucraina.
În ultimii ani castorul a pătruns și în Moldova, din județul Harghita, trecând cumpăna de ape, a coborât pe Valea Uzului, a continuat dispersia pe Trotuș și a ajuns și colonizat și Siretul.
După o dispariție din România de aproximativ 200 de ani, castorul a fost reintrodus între anii 1998 și 2003 în bazinele hidrografice ale Oltului și Mureșului în Transilvania și pe Ialomița în Muntenia.
Printre cele mai importante amenințări la adresa populației de castor din țara noastră se numără:
• Reducerea, degradarea și fragmentarea habitatului (îndeosebi desecările mlaștinilor, despădurirea luncilor, incendierea stufului și poluarea apelor);
• Lucrările de regularizare ale cursurilor de apă și exploatările de agregate minerale:
• Fragmentarea habitatelor prin hidrocentralele și baraje;
• Izolarea populațiilor, variabilitatea genetică scăzută și consangvinizarea;
• Coliziune cu autovehicule;
• Vânătoarea cu armă și capcane neselective;
• Nivelul scăzut al cunoașterii științifice a speciei;
• Lipsa de conștientizare socială;
• Combaterea pentru daunele produse în agricultură și silvicultură;
CE FACEM
• Realizăm studii de teren și inventariem specia în ariile naturale protejate;
• Lucrăm pentru a crește gradul de conștientizare a publicului larg asupra necesității conservării speciei și beneficiile aduse de aceasta;
• Monitorizăm dispersia castorului la nivel național în vederea identificării celor mai bune măsuri de conservare ale acesteia la nivel local, regional, național și internațional;
