Sub impactul activităților și acțiunilor umane, populațiile de râs din centrul și vestul Europei au, în prezent, o distribuție neuniformă și fragmentată, iar supraviețuirea lor pe termen lung este în pericol ca urmare a imposibilității asigurării unui flux genetic continuu între acestea.
Lynx Thuringia urmărește conectarea populațiilor de râs din Europa Centrală prin crearea unui nucleu populațional, de tip punte (stepping stone), în Pădurea Turingia (Germania). Acest nucleu va fi creat prin reintroducerea a 20 de exemplare de râs provenite din sălbăticie (10) și din captivitate (10).
În perioada Iunie 2023 – August 2027, ACDB, în parteneriat cu RNP ROMSILVA, desfășoară proiectul “Lynx Thuringia – Conectarea populațiilor de râs din Europa”.
Proiectul este coordonat de BUND Thüringen și este finanțat de Ministerul Mediului, Energiei și Conservării Naturii din Turingia (TMUEN) prin programul ELER (Parteneriat european de inovare pentru productivitatea și durabilitatea agriculturii).
În România, ACDB și RNP ROMSILVA vor implementa două acțiuni importante atât pentru populația de râs Central Europeană, cât și pentru populația de râs din Carpați.