Aproape zilnic, animale sălbatice sunt accidentate sau chiar ucise din cauza activităților umane, uneori lăsând în urmă și pui orfani. Mare parte dintre pacienții de la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice – ACDB ajung aici victime ale accidentelor rutiere. Nu toți reușesc să supraviețuiască sau să se reintegreze în mediul natural, de aceea este bine ca ajutorul nostru să înceapă cu prevenirea accidentelor.
Foarte multe animale sfârșesc lovite de mașinile ce străbat drumurile și șoselele noastre. Reabilitate în mare grabă, drumurile pe care circulăm adesea stresați de traficul infernal nu au fost înzestrate de către constructori și proiectanți cu zone de subtraversare sau pasaje supraterane pentru animale și nu au nici măcar un metru de garduri de protecție care să împiedice fauna sălbatică să ajungă pe zona de rulare. Numai pe drumul național DN2D, care de la Focșani la Ojdula intersectează ariile protejate Măgura Odobești, Râul Putna, Cascada Putnei și Parcul Național Putna-Vrancea, găsim aproape zilnic două-trei cadavre ale unor păsări sau animale lovite de mașini.
Realizarea Ghidului practic pentru reducerea accidentelor asupra faunei sălbatice și intervenirea în scopul salvării acesteia și a Ghidului practic pentru prevenirea fragmentării habitatului ursului brun se înscriu în eforturile noastre de a reduce numărul de accidente rutiere cu victime în rândul faunei sălbatice și asigurare a conectivității habitatelor natural.