Concurs Mountain Bike – Pe deal, în văi, prin Arii Naturale Protejate
Data: 14 sept. 2018

Pentru că între 8 – 14 Octombrie celebrăm Săptămâna Ariilor Protejate vom organiza o competiție de ciclism în preajma ariilor naturale protejate: Râul Putna, Pârâul Bozu, Râpa Roșie – Dealul Morii și Rezervația Algheanu. Astfel, participând la acest concurs, vei face turul ariilor naturale protejate și vei arăta că îți pasă de natură.

Pe deal, în văi, prin Arii Naturale Protejate

Traseul propus de către noi trece prin localități tradiționale din Țara Vrancei, pe la Casa Babei Vrâncioaia, prin păduri și poieni cu un peisaj ce îți taie răsuflarea. Traseul are 22 km lungime, însă va fi parcurs de două ori însumând 44 km. Îți recomandăm să fi pregătit pentru unele porțiuni cu urcări și coborâri abrupte (înclinări de 10 %).

Traseul parcurs va fi in mare parte pe drum asfaltat 18,5 km si 3,5 km pe drum de piatră/pământ. În total vor fi parcurși 37 de km pe asfalt și 7 pe drum de piatră/asfalt.

Echipamentul obligatoriu constă în: bicicletă mountain bike și cască.

Această activitate face parte din proiectul: „Călătorie în timp: de la râul Putna la marea Sarmatică ce este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Info înscriere!

Înscrierile online se închid în data de 12.10.2018, ora 17.00.

• formular înscriere : docs.google.com

După completarea formularului de înscriere, pe adresa de e-mail pe care ați completat-o veți primi un mesaj de confirmare cu detalii privind modalitatea de plată a taxei de participare și de validare a înscrierii.

Înscrieri la fața locului se fac doar sâmbătă, 13.10.2018, între orele: 9.00 – 10.00 în limita locurilor disponibile.

*Concurenții înscriși la fața locului vor primi în kit doar numărul de concurs, fără tricou, toate celelalte beneficii rămânând neschimbate.

Harta traseu

Traseu concurs Mountain Bike – Pe deal, în văi, prin Arii Naturale Protejate : ridewithgps.com

Documente

Regulament “PE DEAL, ÎN VĂI PRIN ARII NATURALE PROTEJATE.pdf
Declaratie pentru minori Mountain Bike.doc
Declaratie propria raspundere majori Mountain bike.doc

NOUTĂȚI
8 nov. 2024

Muntele Cozla constituie o unitate de relief bine individualizată în cadrul municipiului Piatra Neamț, orașul înconjurând muntele la vest, sud și est, iar la nord este mărginit de comuna Gârcina.

27 sept. 2024

Când ziua ta de naștere este un prilej de a contribui la salvarea și reîntoarcerea în natură a unor animale sălbatice nu poți să nu te bucuri de un astfel

5 sept. 2024

Tabăra RANGER junior #CuApeleCurate a fost o recompensă pentru copiii și profesorii ce au realizat cele mai bune proiecte de conservare a naturii și a ecosistemelor acvatice: Bazinul Someș –

15 aug. 2024

Microplasticul este prezent într-o varietate mare de vietăți acvatice din Lunca Siretului. Pentru a limita abandonul plasticului în albia râurilor am instalat 3 puncte de colectare a deșeurilor din plastic

31 iul. 2024

Eliberarea animalelor sălbatice în arealul lor este o experiență emoțională atât pentru cei care au grijă de ele, cât și pentru privitori. Gândiți-vă la bucuria și libertatea pe care o

16 iul. 2024

„Sălbăticia este o necesitate. Trebuie să existe locuri în care ființele umane să-și satisfacă sufletele.” John Muir În 2023 ne-am implicat în mod constant în activități de protejare a biodiversității