GEOLOGIE

• Râpa Roșie – Dealul Morii

Structura geologică este formată din strate de conglomerate cu elemente de şisturi verzi peste care au şariat stratele saliferului miocen, alcătuite din argile cenuşii, gipsuri, gresii salifere, lentile de sare, argile roşii-vineţii ( de unde şi toponimul de Râpa “Roşie”) şi care, în ansamblu, formează “breccia sării” – lipsită de structură şi coeziune, fiind în schimb foarte vulnerabilă la eroziunea pluvio-nivală, fapt care explică modelarea reliefului în modul arătat mai sus.

• Rezervația Algheanu

Structura geologică se caracterizează prin prezenţa cuverturii depozitelor de terasă în orizontul superior ( nisipuri, nisipuri lutoase, pietrişuri, bolovănişuri ) situate peste depozitele salifere aquitanian- burdigaliene, alcătuite din argile cenuşii intercalate cu gipsuri şi gresii gipsifere, acoperite de breccia sării. Aceste depozite friabile şi uşor solubile, au fost secţionate de valea pârâului Algheanu, a cărui vale largă are profilul literei “U” şi prezintă elementele specifice unor formaţiuni carstice – în cazul de faţă, ale unui “halocarst”.

În versantul drept al ariei protejate apare la zi un masiv de sare, aparţinând unuia din aliniamentele succesive de sare din judeţul Vrancea : Valea Sării – Algheanu; spre vest: satul şi pârâul Coza – Ploştina – Herăstrău; Poienile Sării – Brădăceşti – Jitia.

• Pârâul Bozu

Importanţa ştiinţifică se datorează faptului că, pe stratele succesive de gresie, şi de marne verzui sau violacee, sunt imprimate numeroase urme de paşi (ichnoglife) a unor specii de păsări, mamifere şi nevertebrate de vârstă burdigaliană (miocenă) precum şi a unor urme datorate acţiunii factorilor fizici de mediu (mecanoglife).: urme de valuri, picături de ploaie, urme de curenţi turbionari, etc.

Înclinarea stratelor purtătoare de urme fosile este de la vest spre est, astfel încât fiind secţionate transversal de albia pârâului Bozu, pe versantul stâng apar sub forma “capetelor de strat” iar pe versantul drept – sub formă de “feţe de strat”, a căror înclinare ajunge la peste 60º – 70º.

• Râul Putna

În zona ariei protejate se remarcă lipsa totală a rocilor metamorfice și magmatice, predominând rocile sedimentare detritice și cele de precipitație marină (gips și sare); local sunt întâlnite roci piroclastice (tufuri), cu adaos detritic sau organogen.

Unitățile geologice structurale întâlnite în aria naturală protejată sunt flișul carpatic și zona neogenă (cu subzona saliferă miocenă și subzona sarmato-pliocenă).

În zona filișului ce face trecerea de la zona montană la cea depresionară și subcarpatică, apar depozite mediteraneene miocene aparținând acvitanianului și burdigalianului care împreună formează stratele de Hîrja. Aceste depozite sunt constituite dintr-un complex detritic marno-grezos, de culoare roșiatică pe alocuri, cu depozite de sare și marne argiloase cu gips, care stă peste conglomerate cu elemente de șisturi asociate cu calcare mezozoice și calcare cu numuliți.

În legătură cu conglomeratele și gresiile verzi, apar intercalații (bine dezvoltate la Tulnici), cu bogate eflorescențe albe de sare sau chiar masive de sare (brecia sării) și puternice izvoare de hidrogen sulfurat.

PEDOLOGIE

Solurile sunt puternic salinizate datorită rocii mamă şi foarte vulnerabile la acţiunea apelor de şiroire pluvio-nivale care provoacă eroziuni de suprafaţă şi în adâncime, precum şi manifestarea torentelor de noroi.

Pe stratele de Hîrja s-au format soluri montane brune.

În subzona miocenă a saliferului, respectiv a gorunetelor, făgetelor și șleaurilor de deal, se întâlnesc soluri diferite, determinate de condițiile de relief. Se deosebesc astfel o serie de soluri de terasă, brune tipice, uneori ușor podzolite, luto-nisipoase. Dezvoltate pe terasele Putnei de la Tulnici, Negrilești, sau Bârsești, în cele de la Năruja formate de apele Nărujei și în lungul Zăbalei, între Nereju și Năruja, aceste soluri formează puținele rezerve de pământuri de cultură ale zonei ariei naturale protejate.

În albia majoră a râurilor sau în imediata ei vecinătate sunt puțin dezvoltate solurile de luncă în evoluția incipientă spre soluri brune.

În aceeași subzonă trebuie amintite și solurile brune și brune gălbui cu pseudoglei de pe cumpene (mai slab atacate de eroziune) și cele de pe versanți (puternic distruse de eroziune).

CLIMA

Media anuală înregistrată la stația metorologică Tulnici este de 8,5 °C , cu un maxim în cursul lunii iulie (18,7 °C) și cu un minim în luna ianuarie (-1.8 °C).

Cea mai mare creștere a temperaturii de la o lună la alta se produce primăvara între martie și aprilie la stația Tulnici, iar cea mai mare scădere a temperaturii apare între lunile octombrie și noiembrie.

În zona ariei protejate insolația este puternică tot timpul anului. În același timp, văile sunt mai reci și mai umede, datorită însemnatelor cantități de energie calorică solară absorbită în procesul de evaporație a apei de la suprafața râurilor și a umezelii din albii, deci diferențele de încălzire a atmosferei influențează puternic dinamica locală a acesteia.

În regiunea muntoasă, la Tulnici, direcția dominantă a vânturilor este aproximativ NV. Datorită lanțului Subcarpaților interni și externi, crivățul nu pătrunde în general în Depresiunea Vrancei.

Regimul precipitațiilor atmosferice este de 690 mm anual la Tulnici. Cele mai multe precipitații cad (peste 65%) în sezonul cald, din aprilie până în octombrie, cu maximul în luna iunie, iar cele mai puține în ianuarie și februarie.

Din cantitatea de precipitații o parte provine din zăpezi, la Tulnici avem 31 de zile cu zăpada/an. Grosimea stratului de zăpadă la Tulnici este de 71 cm.

HIDROLOGIE

Râul Putna și afluenții săi fac parte din bazinul hidrografic al râului Siret, cel mai mare bazin hidrografic al României 42 274 km² . Râul Putna izvorăşte din Munţii Vrancei şi se varsă în râul Siret în judeţul Vrancea. Are o lungime de 153 km şi o suprafaţă a bazinului hidrografic de 2 480 km². Reţeaua hidrografică cuprinde un număr de 62 de cursuri de apă codificate. Cu ajutorul principalilor săi afluenți, Putna își adună apele din zona curburii Carpaților prin intermediul Zăbalei (547 km²), Milcovului (458 km²) și al Râmnei (424 km²).

Bazinul hidrografic Putna este orientat pe direcția VNV – ESE, este putenic ramificat în regiunea muntoasă, unde aportul de apă este mai substanțial, se mai îngustează în zona colinară a piemonturilor și se reduce foarte mult în zona de câmpie, în special în aval de confluența cu Râmna unde afluenții dispar complet.

Rețeaua hidrografică are o densitate maximă de 2.4 km/km² (1,6 km/km² medie) în regiunea muntoasă din care face parte situl de interes comunitar Râul Putna.

DESCRIEREA ARIILOR NATURALE PROTEJATE

SCI Râul Putna

Este arie naturală protejată de interes comunitar, desemnată prin ordinul nr. 2.387 din 29 septembrie 2011 al ministrului mediului şi pădurilor, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

Situl de Interes Comunitar – Râul Putna este reprezentativ pentru speciile ce fac obiectul conservării, prezente în formularul standard al sitului. Situl a fost desemnat pentru conservarea a 5 specii enumerate în anexa II a Directivei Consiliului 92/43/CEE, dintre care una de mamifere: vidra (Lutra lutra), una de amfibieni: Buhai de baltă cu burta galbenă (Bombina variegata), una de reptile: Țestoasa de apă (Emys orbicularis) și a două de pești: Petroc (Gobio kessleri) și Dunăriță (Sabanejewia aurata). La nivelul sitului populaţiile speciilor enumerate reprezintă aproximativ 2 % din populaţia la nivel naţional.

Sub aspect ecologic acest sit, asigură trecerea de la habitatele acvatice din mediu montan la cele de deal.

În zăvoaiele din lungul râului Putna și al unora dintre afluenții săi, se întâlnesc păduri de luncă, constituite din salcie (Salix alba), salcie fragedă (Salix fragilis), plop negru (Populus nigra), arin negru (Alnus glutinosa) în zonele mai joase, iar la altitudine sunt prezente aninișuri cu arin alb (Alnus incana) și tufărișuri cu salcie purpurie (Salix purpurea) și, mai rar, Salix incana.

Pe prundișurile Putnei se întâlnesc pe suprafețe mari tufărișuri de cătină, Salix purpurea și Tamarix ramossisima.

Rezervația Naturală Râpa Roşie – Dealu Morii

A fost înfiinţată în 1990, având o suprafaţă de 56 ha prin transpunere în sistem GIS.

Aria protejată de tip geologic se află pe un sector al versantului drept al văii Putna, în dreptul satului Tulnici, aval de podul peste râul Putna, al drumului comunal spre satul Coza.

Structura geologică este formată din strate de conglomerate cu elemente de şisturi verzi peste care au şariat stratele saliferului miocen, alcătuite din argile cenuşii, gipsuri, gresii salifere, lentile de sare, argile roşii-vineţii (de unde şi toponimul de Râpa “Roşie”) şi care, în ansamblu, formează “breccia sării” – lipsită de structură şi coeziune, fiind în schimb foarte vulnerabilă la eroziunea pluvio-nivală, fapt care explică modelarea reliefului.

Reţeaua hidrografică este reprezentată de râul Putna, de apele de şiroire cu caracter torenţial şi de două izvoare de pantă, dintre care unul are apa sălcie datorită gipsurilor iar celălalt are caracter feruginos, lăsând depozite de culoare roşcată şi pelicule cu irizaţii care sugerează prezenţa petrolului.

Rezervația Naturală Rezervația Algheanu

Este declarată rezervație naturală în 1990, în urma transpunerii în sistem GIS având suprafaţa de 41, 4 ha.

Rezervația Algheanu este de tip geologic și este situată în bazinul hidrografic al pârâului Algheanu din sectorul central al Depresiunii Vrancei, afluent de stânga al pârâului Văsui, la rândul său afluent de dreapta al Putnei.

Structura geologică se caracterizează prin prezenţa cuverturii depozitelor de terasă în orizontul superior (nisipuri, nisipuri lutoase, pietrişuri, bolovănişuri ) situate peste depozitele salifere aquitanian- burdigaliene, alcătuite din argile cenuşii intercalate cu gipsuri şi gresii gipsifere, acoperite de breccia sării. Aceste depozite friabile şi uşor solubile, au fost secţionate de valea pârâului Algheanu, a cărui vale largă are profilul literei “U” şi prezintă elementele specifice unor formaţiuni carstice – în cazul de faţă, ale unui “halocarst”.

În versantul drept al ariei protejate apare la zi un masiv de sare, aparţinând unuia din aliniamentele succesive de sare din judeţul Vrancea : Valea Sării – Algheanu; spre vest: satul şi pârâul Coza – Ploştina – Herăstrău; Poienile Sării – Brădăceşti – Jitia.

Solurile sunt puternic salinizate datorită rocii mamă şi foarte vulnerabile la acţiunea apelor de şiroire pluvio-nivale care provoacă eroziuni de suprafaţă şi în adâncime, precum şi manifestarea torentelor de noroi.

În scopul reducerii efectelor negative ale acestor fenomene naturale, au fost efectuate lucrări de stabilizare a versanţilor – cu precădere pe marginile drumului comunal spre Vrâncioaia, constând în terasare şi plantare cu specii rezistente la sărăturarea solului: cătină, sălcioară, pini.

Rezervația Naturală Pârâul Bozu

Este declarată rezervație în 1990, având suprafața de 23,4 ha în urma transpunerii în sistem GIS.

Importanţa ştiinţifică se datorează faptului că, pe stratele succesive de gresie şi de marne verzui sau violacee sunt imprimate numeroase urme de paşi (ichnoglife) a unor specii de păsări, mamifere şi nevertebrate de vârstă burdigaliană (miocenă) precum şi a unor urme datorate acţiunii factorilor fizici de mediu (mecanoglife): urme de valuri, picături de ploaie, urme de curenţi turbionari etc.

Înclinarea stratelor purtătoare de urme fosile este de la vest spre est, astfel încât fiind secţionate transversal de albia pârâului Bozu, pe versantul stâng apar sub forma “capetelor de strat” iar pe versantul drept – sub formă de “feţe de strat”, a căror înclinare ajunge la peste 60º – 70º.

Aceste “feţe de strat” supuse acţiunii distructive ale factorilor atmosferici sau a unor factori telurici precum cutremurele de pământ şi alunecările de teren, oferă informaţii valoroase ale condiţiilor de paleomediu din miocen: în zona actualului pârâu Bozu exista un luciu de apă de oarecare întindere.

Luând în considerare abundenţa numerică a ichnoglifelor, precum şi a apartenenţei lor la multe specii aparţinând unor grupe sistematice diferite, se poate trage concluzia că acel luciu de apă constituia un loc de adăpat – pentru mamifere precum paricopitatele şi elefanţii şi, de hrană, pentru păsări.

INFORMAŢII DESPRE SPECIILE CE FAC OBIECTUL CONSERVĂRII

Vidra – Lutra lutra

Vidra este un animal cu activitate nocturnă și crepusculară.

Prezența vidrei este strâns legată de mediul acvatic şi de existența resurselor de hrană adecvate – peşti, scoici, amfibieni, etc. Locurile bogate în pește, atrag vidra până în etajele înalte, ajungând la peste 1 500 de metri. Uneori, în căutarea locurilor prielnice, trece cumpăna apelor, traversând chiar şi creste muntoase.

Când îi lipsește hrana se deplasează mult, depărtându-se de râu. Vânează între 3 și 5 ore pe zi. Masculii trăiesc solitari, iar femelele se ocupă de creșterea puilor. Puii pot fi ușor dresați de om.

Vidrele petrec un timp semnificativ cu îngrijirea blănii, ce are un rol deosebit izolator, contribuind semnificativ la menţinerea temperaturii corporale. Pentru această activitate desemnează un anumit loc pe mal și pentru a grăbi uscarea blănii se rostogolesc pe sol, sau se freacă de bușteni și de vegetație. Dorm și se odihnesc pe uscat, pe sol sau în vizuini şi cavernamente. De obicei au mai multe locuri de odihnă.

Majoritatea masculilor și a femelelor formează separat ierarhii de dominanță. Masculul de cel mai înalt rang ocupă habitatele cele mai favorabile. O femelă cu pui poate deveni dominantă pentru masculi, ajungând să ocupe teritorii ce se suprapun cu cele ale masculilor dominanţi.

Vidra euroasiatică tinde să aibă un comportament solitar și teritorial. Evitarea reciprocă este un factor important în comportamentul social al vidrei.

Această specie este considerată ca specie umbrelă, având o amplitudine ecologică moderată şi sensibilitate ridicată la fragmentarea habitatului şi deranj, rămânând strict legată de calitatea ofertei trofice.

Ţestoasa de apă europeană – Emys orbicularis

Ţestoasa de apă europeană, Emys orbicularis este singura ţestoasă de apă indigenă din România.

Emys orbicularis are un rol important în lanțul trofic a habitatelor de apă dulce. Prădează viermi, insecte, broaște, și pești, și sunt la rândul lor prădate de alte reptile, pești, păsări de pradă, și mamifere mari. Atacă și capturează prada cu o mișcare laterală a capului, pe urmă rupe prada în bucăți cu ajutorul ghearelor ascuțite a membrelor anterioare.

Ţestoasele deseori migrează, masculii caută partenerele chiar părăsind apa şi încercând în alte corpuri de apă din apropiere, iar femelele părăsesc apa pentru a depune ponta.

Femela depune, prin mai-iunie, 4-16 ouă de mărimea oului de porumbel, mai mult sau mai puţin cilindrice. În regiunile inundabile ale Deltei Dunării, se urcă uneori în sălcii şi depunde ouăle în pământul afânat din scorburi, dar în mod obişnuit pe mal, nu departe de luciul apei. Femele sapă cu ajutorul cozii rigide, și depune ponta la o adâncime de aproximativ 5 cm. Masculii nu investesc energie în grija parentală.

Clocirea durează, în funcţie de temperatura solului, 3-5 luni, puii apar, cel mai adesea, în primăvara anului următor, spărgând coaja cu ajutorul unui dinte de eclozare de natură cornoasă, situate pe maxilarul superior.

Ating maturitatea sexuală la vârsta de 5-6 ani.

Iernează pe fundul apelor odată cu sfârşitul toamnei şi până la începutul lunii aprilie.

În perioada de reproducere emit un țiuit scurt. Alte sunete posibile sunt fluierături, gemete, țârâituri care adesea sunt folosite în situații de stres.

Un habitat propice ţestoaselor îl reprezintă zonele izolate, cu impact antropic redus, microhabitate semiacvatice-preferă un nivel de apă sub 1 m cu stufăriş, mlăştinoase, dar în acelaşi timp deschise, pentru o termoreglare reuşită.

Petroc – Gobio kessleri

Peşte mic de 8-12 cm, cu corp alungit, cap relativ mare, gura mică, subterminală, o pereche de mustăţi lungi; diferă de alte specii de porcuşori, genul Gobio, prin solzii spatelui fără striuri epiteliale în relief, pedunculul caudal cilindric, ochii aproximativ egali sau mai mari decât spaţiul interorbitar, anusul mai apropiat de inserţia ventralelor decât cea a analei. Colorit dorsal cenuşiu-verzui sau cenuşiu-gălbui, lateral cu un şir de pete relativ mari cenuşiu închis, ventral alb.

Corpul alungit, gros, aproape cilindric; înălțimea maximă, care este situată la intersecția dorsalei, reprezintă, la exemplarele de 6-10 cm fără caudală, 15-20% din lungimea corpului, mediile oscilând, în general la diverse populații, între 17 și 18%. Grosimea reprezintă 71,0-92,0% din înălțime. Profilul dorsal convex, cel ventral aproape orizontal. Lungimea capului reprezintă 23,0-26,6% și cea a botului 8,5-11,5% din lungimea corpului.

Pieptul și istmul sunt nude; zona nudă este limitată de o linie curbă, care uneori ajunge până aproape în dreptul ventralelor. Solzii dorsali prevăzuți cu 5-9 creste epiteliale.

Specie reofilă bentofagă, din zona colinară şi de şes, preferând zone nu foarte adânci, cu fund nisipos şi curs relativ rapid. Trăiește în cursul mijlociu și superior al râurilor de deal și șes în zona scobarului și a mrenei, cu ape relativ rapid curgătoare acolo unde apa atinge o viteză de 45-60 m/sec, rar până la 90 cm/s.

Hrana constă în mici nevertebrate psamofile: insecte acvatice și larvele lor, crustacee copepode și gamaride, moluște, viermi; larve și icre a altor pești. Consumă și detritus organic de origine animală sau vegetală, alge unicelulare, din grupa diatomeelor.

Perioada de reproducere este primăvară-vară.

Preferă apele puțin adânci, limpezi și bine oxigenate din cursul mijlociu al râurilor cu fund nisipos sau cele cu prundiș și nisip, prundiș cu argilă sau pietros. În cursul superior al râurilor este mai rar și se întâlnesc aproape numai peștii adulți. Niciodată nu intra în regiunile mocirloase ale râului.

Zvârlugă aurie – Sabanejewia aurata

Peşte de talie mică de până la 12 cm, cu corp alungit, aspect caracteristic oarecum serpentiform, dar în general mai înalt şi mai gros ca la speciile genului Cobitis, gura mică, subterminală, cu 2 perechi de mustăţi; un spin suborbital ascuţit. Pedunculul caudal cu creastă adipoasă dorsală, ceea ce o diferenţiază de specia similară S. romanica, care nu are. Colorit de fond alb-gălbui sau galben-auriu, cu pete închise, brun-negricioase: un şir dorsal, apoi către laturi o zonă cu puncte sau pete mai mici şi un rând de pete mai mari, mai apropiat de zona ventrală.
Corpul de înălțime variabilă, moderat comprimat lateral; 5-20 de pete dorsal, 5-17 laterale; mărimea și talia petelor laterale este foarte variabilă.

Specie bentică reofilă care preferă zonele adânci, cu fund nisipos, pietros sau argilos. Reproducerea are loc în luna iunie. Se hrăneşte cu insecte şi larvele acestora.

Buhai de baltă cu burta galbenă – Bombina variegata

Izvorașul cu burta galbenă (sau buhaiul de baltă cu burta galbenă) este o broască de talie mică (3-5 cm), ce are corpul turtit dorso-ventral, pielea rugoasă, pupilă în formă de inimă și spatele gri-maroniu sau vernil. Abdomenul este galben deschis cu pete negre de dimensiuni variabile. Buhaii de baltă cu burta galbenă populează habitate forestiere din zonă de deal și de munte, unde pot fi ușor de observat în bălțile temporare. Este o specie cu activitate nocturnǎ dar şi diurnă, strict legată de mediul acvatic.

Larvele rămân pe perioada de dezvoltare exclusiv fitofage (consumă plante, alge și detritus vegetal), treptat dobândind un regim carnivor odată cu finalizarea ciclului metamorfozic. Adulţii consumă larve, insecte, oligochete etc.

CARACTERISTICILE AŞEZĂRILOR

Situl Râul Putna este localizat integral (100 %) pe teritoriul judeţului Vrancea (647 ha), în următoarele unităţi administrativ-teritoriale (UAT): Tulnici (51.4 ha), Vidra (67.4 ha), Bârseşti (128.8 ha), Valea Sării (240.7 ha), Vrâncioaia (110.7 ha), Negrileşti (36.6 ha), Năruja (11.9 ha).

Terenurile din SCI Râul Putna situate în albia minoră a râului Putna, aparţin domeniului public al statului şi sunt în administrarea A.N. Apele Române, acestea reprezintă peste 50 % din suprafaţa sitului.

Principalele clase de habitate din cadrul SCI Râul Putna, conform datelor prezentate în formularul standard al ROSCI0377, actualizat în februarie 2016, exprimat în procente din suprafaţa acoperită în sit, este următorul: râuri, lacuri (58.04 %), culturi – teren arabil (9.57 %), păşuni (8.66 %), alte terenuri arabile (14.21 %), păduri de foioase (3.01 %), păduri de conifere (2.06 %), păduri de amestec (0.13 %), vii şi livezi (0.37 %), alte terenuri artificiale (localităţi, mine etc.) (3.96 %).

Rezervaţia Naturală 2821 Râpa Roşie – Dealu Morii este localizată integral (100 %) pe teritoriul judeţului Vrancea (55 ha) în următoarea unitate administrativ-teritorială (UAT): Tulnici (100 %).

Rezervaţia Naturală 2823 Rezervaţia Algheanu este localizată integral (100 %) pe teritoriul judeţului Vrancea (49 ha) în următoarea unitate administrativ-teritorială (UAT): Vrâncioaia (100 %).

Rezervaţia Naturală 2825 Pârâul Bozu este localizată integral (100 %) pe teritoriul judeţului Vrancea (30 ha) în următoarea unitate administrativ-teritorială (UAT): Valea Sării (100 %).

ACTIVITĂȚI ECONOMICE

Principalele activități economice din zona AP Râul Putna, Râpa Roșie – Dealu Morii, Pr. Bozu și Rezervația Algheanu sunt agricultura și creșterea animalelor.

Zona dispunând de puțin pământ pentru agricultură dar de întinse pășuni naturale, păstoritul a constituit principala activitate a locuitorilor. Pe lângă creșterea de ovine în bazinul Putnei se practică creșterea bovinelor. Una dintre cele mai vechi preocupări ale locuitorilor din această zonă o constituie apicultura.

Terenurile arabile sunt reduse ca suprafață în zona ariei protejate, principalele culturi sunt constituite din porumb și lucernă.

Pomi fructiferi sunt încă o sursă a economiei Putnei, îndeosebi livezile de pruni și meri.

Totodată în cadrul bazinului Putnei, una dintre cele mai importante direcții în care s-a dezvoltat economia regiunii a fost și încă este exploatarea patrimoniului forestier. Pe lângă exploatările forestiere s-au înființat și unități de procesare a lemnului: gatere și fabrici de producere de brichete și peleți.

Vidra – Tichiriș

Comuna Vidra este integrată incontestabil „Ţării Vrancei”, tărâm de legendă care îşi are obârşia în „negura vremii”, fiind consemnată în majoritatea izvoarelor istorice care amintesc de marii domnitori moldoveni, inclusiv potrivit unor danii făcute de domnii Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Petru Movilă, Dimitrie Cantemir şi alţi domnitori unor boieri locali, clerului, unor demnitari sau slujitori domneşti şi chiar localnicilor pentru fapte ireproşabile de regulă în luptele cu invadatorii străini. Ultimul astfel de document şi cel mai des pomenit de localnici este „Uricul domnesc a lui Ştefan cel Mare” de înzestrare a vrâncenilor cu munţi, printre beneficiari fiind şi comuna Vidra, cu o parte din satele componente.

Aici sunt organizate anual diverse bâlciuri tradiționale: 23 aprilie (Sf. Gheorghe), 21 mai (Sf. Împăraţi Constantin şi Elena), 20 iulie (Sf. Ilie), 6 august (Schimbarea la Faţă), 14 septembrie (Ziua Crucii -Înălţarea Sfintei Cruci), 26 octombrie (Sf. Dimitrie), 8 noiembrie (Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil), 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică), 6 decembrie (Sf. Ierarh Nicolae).

Valea Sării

Atât în trecut, cât şi în prezent, cele mai întinse terenuri din suprafeţele arabile sunt ocupate de cereale. Viţa de vie este caracteristică judeţului Vrancea, plasându-se pe primul loc la producţia de struguri la nivel naţional, comuna Valea Sării deţinând suprafeţe de vii de peste 50 de hectare. Cultura pomilor fructiferi este bine dezvoltată în depresiunile intracolinare din vestul judeţului Vrancea, încadrându-se în activităţile tradiţionale ale economiei din acest spaţiu. Această cultură are o importanţă deosebită pentru economia locală întrucât furnizează materia primă necesară unor activităţi din industria alimentară.

Bârsești

De numele localității Bârsești se leagă legenda babei Vrâncioaia, bătrâna care ar fi găzduit și ospătat în casa ei pe domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare. Legenda spune că locuinţa bătrânei Tudora Vrâncioaia s-ar fi aflat pe teritoriul actual al comunei Bîrseşti, pe dealul Dumbrava şi atunci când marele Ştefan cel Mare rătăcea descurajat prin coclaurile munţilor, bătrâna vrednică şi cu mare dragoste de neam îşi trimite pe cei şapte feciori ai ei (Bârsan, Bodea, Pavel, Negrilă, Spulber, Nistor şi Spânea) să adune toţi flăcăii ce păzeau oile pe plaiurile Vrancei și să formeze o ceată în sprijinul lui Ștefan. Cu ajutorul lor domnitorul reușește să câștige lupta și drept răsplată dăruieşte celor şapte feciori eroi, cei şapte munţi ai Vrancei pe care să-i stăpânească „din neam în neam”. După această legendă întemeietor al satului Bârsești ar fi acela dintre feciorii babei Tudora care poartă numele de Bârsan.

Oamenii sărbătoresc acest fapt în fiecare an, în luna iulie, când se organizează festivalul folcloric Baba Vrâncioaia. De asemenea, anual se organizează și o sărbătoare populară cu caracter pastoral.

Năruja

Un rol deosebit de important pentru culturalizarea sătenilor din Năruja l-a avut neobositului etno-folclorist și istoric amator Simion Hârnea, care a editat o colecţie de legende, datini, obiceiuri şi alte creaţii folclorice sub egida “Bibliotecii populare” începând cu anul 1926.

Aici sunt organizate anual bâlciuri tradiționale (25 martie (Buna Vestire), 29 iunie (Sf. Apostoli Petru și Pavel), 29 august (Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul), 30 noiembrie (Sf. Andrei)) și festivaluri în luna iunie – festivalul interjudețean al instrumentelor populare şi rapsozilor iar în luna iulie – festivalul interjudețean de muzică populară şi interpretativă „Comoara Vrancei”.

Negrileşti

Creşterea animalelor a fost o ocupaţie veche a strămoşilor din satele comunei Negrilești, deprinsă din nevoia rezolvării problemelor de transport, de a se ajuta cu ele la munca de câmp şi de a asigura produsele animaliere. Din vechime au fost crescute, ca şi astăzi, vitele mari, oile şi caprele. Păstoritul în Vrancea este o ocupaţie rentabilă pentru sătenii care posedă un număr mai mare de oi.

Aici pe 21 mai, are loc „boteitul oilor”, tradiție unică în Munții Vrancei. Obiceiul începe cu tocmitul oilor, care are loc între baci şi ciobani. Aceştia din urmă trebuie să dea proprietarului o anumită cantitate de brânză care a fost făcută din laptele oilor respective. După tocmire, turmele de oi sunt aduse la biserica din centrul comunei, unde preotul ţine o slujbă şi apoi stropeşte animalele cu agheasmă. Ciobanii primesc binecuvântarea pentru a fi feriţi de vitregiile vremii şi stihiile pădurilor în aceste luni cât stau pe munte, aceştia reîntorcându-se acasă de Sfântul Dumitru.

REGULI DE VIZITARE

în lucru…

OBIECTIVE NATURALE

Rezervația naturală Groapa cu Pini

Aria protejată care conservă elemente de paleontologie și de peisaj, este situată pe un sector al versantului drept, în sectorul cursului superior al Pârâului Coza. Pârâul Coza a secționat un complex de strate geologice cu o mare bogăție paleontologică, relevate într-un peisaj deosebit. Aria protejată este cantonată într-o concavitate a versantului stâng al pârâului Coza, formată probabil în urma alunecării uscate a stratelor litologice. Spectaculoasă este apariția la zi a structurilor geologice de mare frumusețe peisagistică, prin jocul de culori galben – cenusii – roșcate, legate genetic de stratele de Tisaru inferioare și superioare, Burdigalian și Badenian, prezentând numeroase și variate urme de faună fosilă care, până în prezent nu se cunoaște să fi fost cercetată.

Rezervația naturală Strâmtură Coza

Rezervația naturală Strâmtura Coza este de tip geomorfologic și peisagistic. Rezervația este situată pe un sector al interfluviului Coza –Dălhățaș cuprinzând sectoare ale văilor sus amintite, amonte și aval de confluență. Structura geologică complexă, falierea stratelor și eroziunea de suprafață pun în evidență succesiuni litilogice diverse culori, de o mare frumusețe peisagistică. Relieful este adânc sculptat de pâraiele Coza, Dălhățaș și Carpen, ale căror maluri formează versanți abrupți, greu accesibili: Peisajul este dominat la nord de Dealul Carpen (892 m) iar la sud de Dealul Doagelor (812 m), altitudinea minimă – 550 m (la vărsarea pârâului Dălhățaș, în pârâul Coza). Micul platou de pe partea dreaptă a “Strâmturii ” se recunoaște ca un pod de terasă, cu depozite de material rulat (nisip, pietriș, bolovăniș).

Parcul Natural Putna Vrancea

Acoperă bazinul hidrologic al râului Putna și masivele Mordanu și Goru și reprezintă o zonă complexă de protecție și conservare a faunei (urs, lup, râs) și a florei (arborele de tisa, jneapănul, floarea-reginei, bulbucul de munte, papucul doamnei) întâlnite pe aria rezervației.

Parcul natural se suprapune sitului de importanță comunitară – Putna – Vrancea și include rezervațiile naturale: Cascada Putnei, Groapa cu Pini, Muntele Goru, Pădurea Lepșa – Zboina, Strâmtura – Coza și Valea Tișiței.

Situl de Protecție Avifaunistică Măgura Odobești

Aria protejată (încadrată în bioregiunea geografică continentală cuprinsă între râurile Putna și Milcov) reprezintă o zonă naturală (râuri, pășuni, păduri de foioase, terenuri arabile cultivate) ce asigură condiții de hrană, cuibărit și viețuire pentru mai multe specii de păsări migratoare, de pasaj sau sedentare.

Dumbrava Bârsești

Situată la kilometru 52 pe DN 2D Focșani-Ojdula, este cel mai mare și mai impunător platou din zona Vrancei arhaice de unde, la umbra casei memoriale a babei Vrîncioaia, se poate admira o priveliște încântătoare începând cu Munții Buzăului, Măgura Odobeștilor, Culmile Sovejene și terminând cu Vârful Coza – repere geografice aflate la o distanță considerabilă unul față de altul.

Situl de Interes Comunitar Râul Putna

Rezervația naturală Rezervația Algheanu

Rezervația naturală Pârâul Bozu

Rezervația naturală Râpa Roşie-Dealu Morii

Zona pârâului Caciu, Bârsești

Cascada de pe pârâul Văsui

La Grumaz – Confluența râului Putna cu Râul Zăbala

Zona pârâului Sării, Valea Sării

OBIECTIVE CULTURALE

Biserica din lemn „Cuvioasa Paraschiva” din sat Matacina (1772-1773)

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, monument istoric (VN-II-m-A-06563), reprezintă un lăcaş de închinăciune realizat din lemn de către meşterii locali între anii 1772-1773. Planul bisericii este unul de tip navă, cu abside poligonale nedecrosate. Meşterii locali au folosit bârne de lemn de stejar, încheiate în „coadă de rândunică” pentru pereţii edificiului, pe care l-au clădit pe un soclu din piatră de râu.

Accesul în biserică se face prin pridvorul lăsat deschis, pentru a se putea admira stâlpii frumos sculptaţi, fiecare cu altă decoraţie, precum şi fruntarul care are o bogată ornamentaţie. Acoperirea interioară este realizată prin desfăşurarea unei bolţi, decorată cu o cruce în relief şi încadrată de un chenar valuros. Acoperişul este de tip sarpantă cu învelitoare din şindrilă, răsărind din el turnul clopotniţă, învelit separat, având formă prismatică.

Interiorul este simplu, fiind reprezentat de uşile împărăteşti din lemn, şi de scenele pictate care redau în culori pastelate pe arhanghelul Gavril şi Fecioara Maria în cadrul Bunei-Vestiri. În biserică se mai păstrează fragmente de icoane pe pânză provenind de la o veche catapeteasmă în care sunt redate scenele „Judecata de apoi” şi „Împărtăşirea Mariei Elisabeta”, catapeteasmă pictată la finele veacului al-XIX-lea.

Biserica din lemn „Sf. Nicolae” din satul Prisaca (1775)

Biserica „Sfântul Nicolae”din Prisaca, a fost ctitorită în secolul al XVIII-lea folosindu-se o tehnică constructivă veche. Biserica s-a ridicat pe o temelie făcută din bolovani de râu, fiind înălţată din bârne din lemn de stejar. Întreg edificiu a fost pardosit cu scânduri de lemn folosidu-se cioplitura şi crestătura în realizarea unor ornamente geometrice, acoperişul fiind realizat din sarpantă de lemn cu învelitoare de şindrilă. În interior, încă se mai păstrează două fragmente din vechea catapeteasmă pictată în anul 1820 şi donate de către „Tetorii bisericii acesteia, Gheorghe Enoiu”. Acest lăcaş de cult are şi utilitate funerară fiind amplasat în mijlocul cimitirului.

Biserica de lemn „Sf. Nicolae” din Nistorești

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, monument istoric, a fost ridicată la cerința obștilor sătești a nistorenilor pe la finele secolului al XVIII-lea. Acest lăcaș de cult a fost înălțat pe o fundație din piatră de râu zidită cu mortar, adaptându-se terenului așezat în pantă. Pereții din bârne groase de lemn, ne prezintă un plan trilobat, cu abside poligonale. În interior, pe un fond gri-bleu, s-au pictat scenele praznicare, în medalioane încadrate de picturi ce imită ramele sculptate în lemn. Către finele secolului al XIX-lea, interiorul a mai fost decorat cu icoane împărătești, pe lemn, cu chipurile „Maicii Domnului cu Pruncul”, ”Sfântului Nicolae”‚ ”Mântuitorului” și al „Cuvioasei Paraschiva”. Biserica a fost amplasată în mijlocul cimitirului, remarcându-se o cruce înaltă, ridicată în ”Memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă” .

Biserica de lemn „Pogorârea Sfântului Duh” sat Poiana (1780)

Biserica a fost construită la sfârșitul secolului XVIII, pe locul fostei biserici distruse la un incendiu din anul 1758. Pereții sunt realizați din bârne de lemn așezați pe o temelie din bolovani de râu, păstrează forma tradițională a bisericilor, impusă de cerințele ritului ortodox: pronaos, naos și altar. În interior biserica are o boltă semicilindrică din scândură ce simbolizează cerul înstelat, fiind pictată în albastru cu stele aurii.

Biserica din lemn „Sf. Nicolae” din Vrâncioaia (1778)

Biserica Sf. Nicolae din Vrâncioaia poate fi datată pe baza unor inscripții în chirilică de pe bârnele din lemn. Acestea au fost descoperite datorită lucrărilor de refacere a monumentului începute în vara anului 2003. În partea de sud al pronaosului se află gravat în lemn: „Să știe de cându s-au sfințitu biserica aceasta ombla văliatu 7286 (1778) și era domn Ghica Vodă protopop era Neculaiu Vidra(ș)cu. Pe o bârnă din lemn situată în partea de nord se găsește înscrierea: „ să știe de cându s-au șindrilitu biserica let 7290 (1782) Mai 25…popa Cristian Ștefan. Putem afirma că 1778 este anul sfințirii și începerii construcției, iar anul 1782 ca definitivare.

Planul Bisericii „Sfântul Nicolae” este monovanat, având pereții înălțați pe o temelie de piatră de râu, cu rol în protejarea materialului lemnos folosit în constructie. Accesul în incintă se face printr-o ușa din lemn, după ce se urcă două trepte din lespezi de piatră.

Acoperișul cu învelitoare din șindrilă, unic pentru întregul edificiu, înglobează și volumul bolților, încununat de cruci din fier forjat. Interiorul este reprezentat de icoanele pictate pe lemn, cu scene din viața sfinților, precum și de icoanele împărătești vopsite cu roșu.

În anul 2003, la monumentul din Vrâncioaia au început lucrări de restaurare și reparații la acoperiș și la temelie, punându-se în valoare inscripțiile in chirilică săpate pe bârnele din pronaos, în urma decapărilor interioare.

Biserica de lemn Sf. Nicolae din Păulești (1772)

Caracteristicile tipologice și artistice încadrează Biserica Sf. Nicolae din Păulești ca fiind construită în secolul al XVIII-lea. Certificarea datării monumentului arhitectural – religios este dată de o inscripție situată pe latura de vest, în grafia chirilică. Este o însemnare, în partea sudică, a meșterilor ce au ridicat monumentul: „Să știi di când am fost sluga lui…(indescifrabil) și am scris în luna mai în V(ă)l(et) 72 (indescifrabil)….”, iar pe altă grindă apare însemnat anul „văleatul 7280” (probabil 1772). Existența unei biserici la Păulești, mai veche decât certificarea anterioară, este dată și de următorul document datat la 1722 prin care un preot, Ion face o însemnare pe o carte bisericească: ”…din 7230, iulie 24”… prin care cumpără „această sfântă carte, cie să cheamă psaltire…de la preotul Toader Streinul drieptu ban(i) gata lei 4 lei vechi…” De asemenea trebuie să luăm în considerație și atestarea documentară a satului Păulești, undeva între anii 1507 și a doua jumătate a anilor 1500.

Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” a fost realizată de către obștea sătească. Edificiul dispune de un plan trilobat, cu absida altarului decroșată, de formă poligonală. Încăperile sunt ordonate pe axa est-vest, iar sistemul de boltire subliniază acest lucru cu mijloace specifice arhitecturii de lemn. Silueta edificiului este marcată de învelitoarea de șindrilă, care este înaltă, cu pante repezi, înglobând astfel și volumul bolților ce acoperă interiorul.

Biserica din Păulești are pridvorul amplasat pe latura de vest, suprapus fiind de turnul clopotniță, prismatic si foarte scund, lăsat deschis, putând fi admirată frumusețea stâlpilor crestați în floare de către meșterii constructori.

În afara celor câteva elemente de sculptură în lemn, zestrea artistică a bisericii o constituie icoanele împărătești care contribuie la împodobirea interiorului.

Biserica de lemn „Sf. Voievozi” din Păulești (1913)

Este un monument istoric, cu icoane vechi din timpul construcţiei .

Biserica de lemn „Sf.Ioan Botezatorul” – Coza (1873)

Biserica de lemn „Sf.Ioan Botezatorul” de la Coza, este un monument istoric și a fost clădită de către obștea sătească pentru nevoile sale religioase încă din anul 1873.
Biserica are formă treflată în plan, cu tălpile de lemn așezate pe o temelie din piatră de râu, pe care s-au ridicat bârne din lemn de stejar, care formează pereții edificiului.
S-a păstrat tradiționala împărțire a spațiului liturgic, impusă de cerintele ritului ortodox în: pronaos, naos și altar.

Acoperișul este confecționat din șindrilă în patru ape, fiind străpuns de turnul clopotniță care are formă pătrată.

Interiorul este reprezentat de ușile împărătești, sculptate în lemn, aurite, cu elemente pictate cu chipurile evanghelistilor, icoanele împărătești, precum și de o cruce din lemn înălțată în memoria ostașilor din Coza căzuți în Primul Război Mondial, ale căror nume au fost săpate în lemnul acesteia.

Biserica de lemn „Sf. Parascheva”, localitatea Spineşti (1789)

Biserici de zid
• Biserica „Cuvioasa Paraschiva”, Năruja (1788);
• Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Vidra (1923);
Contact: Preot Aga Ștefan, 0765429894;
• Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Tichiriş, sat Tichiriş (1935);
• Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, sat. Viișoara (1800-1850);
• Biserica „Sf. Parascheva” Ruget (1820), localitatea Ruget;
• Biserica de cult ortodox, CĂLIMAN, com. Vidra (1910-1916);
• Biserica „Mihail și Gavril”, sat Colacu (1847);
• Biserica Valea Sării (1989);
• Biserica „Pogorârea Sf. Duh”, Nistorești (1912);
• Biserica „Sf. Maria”, sat Poiana; (1943);
• Biserica de cult ortodox Văsui, Vrâncioaia (1783);
• Biserica „Sf. Nicolae”, Vrâncioaia (1938);
• Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Bodeşti (1921);
• Biserica „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” din Păulești;
• Biserica Hăulișca;
• Biserica Tulnici (1886);
• Biserica Negrilești (1938);
• Biserica ortodoxă cu hramul „Sf. Cuvioasa Paraschiva” (1935), sat Bârseşti (1935), restaurată între anii 1981-1982 şi resfinţită în perioada 1999-2000;
• Biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” (1926-1928), sat Topeşti.

Muzee
• Casa muzeu din satul Colacu – Etnografie şi istorie locală;
Conține o frumoasă colecţie rurală, înfiinţată în 1974 şi care cuprinde obiecte de etnografie şi artă populară.
• Muzeul sătesc din Năruja
Este cel mai vechi muzeu sătesc vrancean. Cea mai veche şi printre cele mai valoroase colecţii muzeale este cea de la Năruja, înfiinţată în anul 1926 de Simion Harnea. Aceasta cuprinde obiecte cu profil etnografic, documente şi broşuri, scrierile autorului constituind unele dintre cele mai fidele descrieri ale tradiţiilor autentice vrancene.

• Colectia Muzeala Sateasca „Mihal Hanu”, Nistorești
Colecția etnografică fost înființată în anul 2002 și cuprinde obiecte sculptate în lemn, piese de port popular, ustensile gospodareşti. Vizitarea muzeului se face la cerere. Tel. 0732197588

• Casa memorială a actriței Leopondina Bălănuță, Păulești;

• Casa Memorială „Dumitru Pricop”, Negrilești
Casa Memorială „Dumitru Pricop” este casa în care a văzut lumina zilei şi a crescut alături de fraţii săi, cel mai iubit poet vrâncean. Această gospodărie de răzeş a intrat în patrimoniul primăriei fiind achiziţionată cu bani din colectă publică. De aici, de pe prispa casei, au pornit gândurile sale spre lumea largă, aici, în ograda mică a visat, a aflat primele taine ale satului, mersul lucrurilor, de aici a pornit într-o zi spre lumea cea mare, poetul Dumitru Pricop. Într-o odaie veche, sfioasă, stau în ramă, sub sticlă, înscrisuri personale, diverse obiecte care i-au aparţinut la un moment dat, de care s-a despărţit cu regret poate… Lucruri personale, cărţi, fotografii ale tinereţii fără bătrâneţe şi vieţii fără de moarte, ar putea povesti multe – dacă ar avea grai – despre poetul Dumitru Pricop şi despre liniştea care s-a aşternut peste toate.

• Casa Babei Vrâncioaia din satul Bârsesti (jud. Vrancea)
Casa Babei Vrâncioaia se află pe un deal în imediata apropiere a satului Bârsesti și este o replică costruită în anii 90, a unei locuințe tradiționale vrâncene. Locul unde este construită casa se spune ca este locul de unde au pornit la lupta Stefan cel Mare si cei sapte fii ai Tudorei Vrâncioaia.
Conform legendei, Stefan cel Mare, ostenit dupa o grea batalie, din care turcii au iesit învingatori, poposeste în casa batrânei Tudora Vrâncioaia. Aceasta, neîncrezatoare, îl gazduieste peste noapte si îi ofera hrana. Abia într-un târziu observa hainele domnesti ale oaspetelui, cusute cu aur. Dis-de-dimineata, femeia se întoarce la domnitor cu cei sapte feciori care adunasera oaste de voinici sa-l ajute pe acesta în lupta împotriva turcilor. Dupa ce lupta a luat sfârsit si la finalul ospatului tinut în cinstea victoriei, cel mai probabil în 1475, domnitorul a scris un act de proprietate cu litere de aur, prin care fiecare dintre cei sapte baieti au primit câte un munte, la poalele caruia au întemeiat gospodarii temeinice, formând sate care le poarta numele si astazi: Bârsesti, Bodesti, Paulesti, Negrilesti, Spulber, Nistoresti si Spinesti.

• Casa-muzeu „Rădăcina Vrancei”
Muzeul a fost înființat de autodidactul Costică Beş ce deţine circa 370 obiecte. Sunt adăpostite în trei mici magazii şi o curte interioră, în condiţii precare. Majoritatea obiectelor pun în evidenţă viaţa cotidiană tradiţională, prin: unelte de muncă (strung de lemn, războaie vechi de ţesut, pluguri din lemn, unelte de dogărie, meliţă, vase de lemn necesare la stână, sucitoare pentru frânghii); obiecte casnice (vase de lemn şi ceramică, roţi de tors, tipare de caş, linguri de lemn, mici unelte casnice, ciubere); obiecte ceremoniale (ploşti şi ţesături); piese de costum popular (ii, glugi ciobăneşti, cămăşi bărbăteşti, pieptar, bundă, năframe, bete, cămăşi din cânepă cu poale); instrumente muzicale (fluiere, caval, bucium, trişcă, ocarină, piculină, dobă, vioară, cobză, cimpoi, corn, carabă, nai). Un loc special îl ocupă obiectele care arată pasiunea puţin obişnuită a colecţionarului pentru participarea sătenilor la Primul şi al Doilea Război Mondial. Costică Beşa a adunat informaţii scrise şi orale, fotografii, arme, decoraţii, acte dovedind participarea la război a bătrânilor satului. Pistoalele şi săbiile vechi dau culoare expunerii. O parte din colecţie este adăpostită într-un mic muzeu construit de Obşte, celelalte obiecte au rămas în gospodăria lui.

Monumente

• Monumentul Eroilor vrânceni din primul război mondial, 1916-1919, Vidra este un monument istoric înscris în LMI (Lista Monumentelor Istorice), având codul: VN-III-m-B-06588, fiind situat pe partea dreaptă a drumului, la intrarea în localitatea Vidra. Monumentul este cunoscut şi sub denumirea de Crucea lui Chilian, este în formă de cruce din bronz, are o înălţime de doi metri şi a fost ridicat de localnici pe un postament din piatră în formă de cub în anul 1936, sub glorioasa domnie a Regelui Carol al-II-lea, întru amintirea celor patru eroi ai Vrancei, condamnaţi şi executaţi prin împuşcare la Focşani şi a tuturor eroilor vrânceni morţi în Războiul pentru Întregirea Neamului.

• Troiţa Eroilor (1877-1878 ş 1916-1918) sat Prisaca
Troiţa Eroilor, monument istoric, a fost ridicată la iniţativa unor locuitori din comuna Valea Sării în amintirea eroilor ce şi-au jerfit viaţa pe câmpurile de luptă atât în Războiul de Independenţă cât şi în Războiul pentru Reîntregirea Neamului. Monumentul a fost înălţat din lemn de stejar pe un soclu de beton în anul 1941.

• Crucea din piatră din incinta bisericii cu hramul „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Năruja, a fost ridicată în cinstea localnicilor care au luptat pentru scoaterea moşiei Vrancea din proprietatea boierească. Lungul şi anevoiosul proces purtat de Obştea Vrancei cu boierul Rosnovanul, «Procesul cel mare al Vrancei», cum era cunoscut în istorie, a fost dus de apărătorii drepturilor obştei vrâncene în frunte cu preotul Şerban Bălan (în calitate de şef de vechil) şi dascălul Nicolae Pavel Popa din Năruja.

• Troiţa Eroilor (1916-1918), sat Hăulişca, comuna Păuleşti este un monument istoric înscris în LMI (Lista Monumentelor Istorice), având codul: VN-IV-m-B-06625, fiind situat în satul Hăulişca din comuna Păuleşti. Monumentul este sub forma unei cruci tăiate din piatră, cu o înălţime de 1,70 m şi cu soclul format din trei trepte din piatră de râu cioplită. A fost înălţat de localnici în anul 1937 şi evocă amintirea celor 26 de ostaşi de pe aceste meleaguri care şi-au dat viaţa pentru patrie.

• Monumentul eroilor din războiul de independență al României ridicat în incinta cimitirului bisericii „Sfânta Maria” din Păulești în anul 1927

• Monumentul Eroilor Neamului (1916 – 1919), construit în 1936, din localitatea Păuleşti este un monument istoric situat în incinta bisericii cu hramul „Sfinţii Voievozi” din localitatea Păuleşti. Exceptând cadrul natural deosebit de frumos al zonei, turiştii care ajung în zonă pot descoperi şi acest monument ridicat în memoria eroilor din primul război mondial.

• Monumentul comemorativ Ştefan cel Mare este un monument istoric înscris în LMI (Lista Monumentelor Istorice), având codul: VN-III-m-B-06581 şi este situat în comuna Bîrseşti, pe Dealul Dumbrava. Pe lângă cadrul natural deosebit al zonei, turistul poate descoperi şi acest monument ridicat la comemorarea a 400 de ani de la moartea domnitorului moldovean.

Regina Carmen Sylva a ridicat un monument din piatră în Dealulul Dumbrăvii și lasat câteva cuvinte întru slava marelui voievod Ștefan cel Mare:
LUI ȘTEFAN CEL MARE VOIEVODUL MOLDOVEI, DUPE 400 DE ANI, DE LA MOARTEA SEA PRINOS DE ADMIRAȚIE ȘI RECUNOȘTINȚĂ DIN PRTEA VRÂNCENILOR ÎN 2 IULIE 1904.

„VEDI DISE VRÂNCIOIE A LUI ȘTEFAN CEL MARE, TOATĂ VRANCEA S-A SCULAT PENTRU TINE, IATĂ-I VIN DUPE ÎNĂLȚIMI ȘI CEI ȘEPTE FLĂCĂI CARI MERG ÎNAINTEA CELORLALȚI, SUNT ȘEPTE FLĂCĂI AI MEI PE CARI Ț-I DĂRUIESC”
CARMEN SYLVA, REGINA ROMÂNIEI

• Monumentul Eroilor (1877-1878 şi 1916-1919) din incinta bisericii cu hramul „Sf. Cuvioasa Paraschiva” din Bârsești este un monument istoric înscris în LMI (Lista Monumentelor Istorice), având codul: VN-IV-m-B-06613. A fost ridicat în anul 1934 din beton armat, pe un soclu din piatră de râu, având în vârf o cruce din marmură. Pe faţada principală este amplasată placa memorială din marmură care consemnează: „Eroilor din 1877-1878 Regimentul 10 Dorobanţi, Matei Simion sergent; Popa Radu soldat.Eroilor din 1916-1919”, urmând numele celor cazuţi în luptele primului război mondial.

Situri arheologice
• Aşezarea paleolitică de la Tichiriş (cod VN-I-s-B-06393)

Reper în vatra satului, pe terasa râului Putna
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Paleolitic superior

• Aşezarea Cucuteni de la Topeşti – Bahana
Reper în apropierea satului
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Eneolitic, Cultura Cucuteni

• Situl arheologic de la Bârseşti -Podul Vâlcelei
Reper la 200 m V de sat
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Epoca romană timpurie (sec. II – III), Cultura Carpică

• Aşezarea Starcevo-Criş de la Bârseşti – Gogoi
Reper la 1 km de sat
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Neolitic timpuriu, Cultura Starčevo – Criş

• Situl arheologic de la Bârseşti – Varniţa
Reper la 600 – 700 m S
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Epoca romană timpurie (sec. II – III). Cultura carpică

• Necropola hallstattiană de la Bârseşti – Lacul Dumbrăvii
Reper Platoul Dumbrava este împărţit între izlazul comunei Bârseşti şi zona grădinilor şi târlelor aparţinând comunei Vrâncioia.
Categorie descoperire funerară
Tip necropolă tumulară
Epoca (datare) Hallstatt târziu (sec. VI – V a. Chr.), Cultura Ferigile – Bârseşti

Datează din prima epocă a fierului (Hallstattiana), dar au fost identificate și urme din paleoliticul superior și din sec. VI-V i.e.n.

Necropola de pe platoul Dumbravă din comuna Bârseşti a fost săpată parţial în anii 1955-1958 de către Sebastian Morintz, anume 28 din cei 48 de tumuli identificaţi până acum. Aceste cercetări au fost publicate sub formă de rapoarte arheologice preliminare.

În anii 2014 şi 2015 au mai fost cercetaţi 2 tumuli. În Dumbrava Bîrsești în urma șantietrelor arheologice au fost săpate 30 de movile cu un diametru cuprins între 10 și 20 metri a căror înălțime se ridica până la un metru, iar fiecare din acestea adăpostea de la unu la cinci morminte unde, pe lângă cenușă și osemintele umane calcinate, au fost găsite și multe obiecte, cum ar fi: unelte din silex, vase de lut lucrate la roată, vase de ceramică (străchini, oale, borcane, căni și cești), topoare cu un tăiș sau două, pumnale, vârfuri de săgeți din bronz cu două sau trei muchii, scoici, fibule din bronz, mărgele din sticlă colorată (multe dintre podoabe sunt aduse din Grecia, ceea ce denotă că se practica intens comerțul!). Toate aceste obiecte făceau parte din cultura Tracilor și a Sciților, fiind depuse ca ofrandă, în morminte, conform ritualurilor de înmormântare a populației băștinașe din acea perioadă. Se menționează că în partea vestică a movilei nr. XVII a fost găsit un rug pentru incinerarea morților, unde bolovani mari de râu (aduși de la ceva distanță) erau acoperiți de un strat gros de cărbuni, iar alături s-a aflat o grămadă de oase omenești, dar și un topor din fier, vârfuri de săgeți din bronz cu trei muchii și vase de lut.

• Situl arheologic de la Negrileşti
Reper la 1 km de sat, pe stânga şoselei Bârseşti-Negrileşti
Categorie locuire civilă
Tip aşezare
Epoca (datare) Neolitic mijlociu, Epoca bronzului mijlociu, Cultura Boian / Giuleşti și Monteoru

Obiective arhitectonice

• Case care păstrează arhitectura tradiţională: Bârsești, Coza, Tulnici, Nereju, Vrâncioaia, Păulești, Hăulișca, Bodești, Spinești, Poiana.

• Școala din Vidra – sec XIX
Şcoala din Vidra (cod LMI VN-II-m-B-06565) este unul din cele mai cunoscute şi mai vechi aşezăminte de educaţie din România, construit în 1850 la îndemnul unor învăţători şi din dorinţa gospodarilor din zona de munte de pe Valea Putnei, Zăbalei şi Nărujei. Primul dascăl al şcolii a fost Aurel Cota, cunoscut pentru participarea lui activă la revoluţia paşoptistă din Muntenia, iar printre cei care au învăţat aici se numără savantul Simion Mehedinţi, care afirmă în memoriile sale că la Vidra a funcţionat „… o şcoală de tip urban cu mulţi învăţători”. Localul şcolii a funcţionat ca spital de campanie sau cu alte utilizări din partea trupelor ocupante în războiul din 1916-1918, apoi şcoala se repară dupa încetarea luptelor şi redevine una din cele de mare calitate a educaţiei şi învăţământului. După 1945 a funcţionat ca internat, iar mai târziu ca cinematograf şi cantină; după seismul din 1977 va fi lăsat în părăsire şi ruină deşi construcţia continuă să reziste în timp, în prezent clădirea fiind restaurată.

• Spitalul comunal Vidra – sec XIX

Spitalul N.N. Saveanu din Vidra este unul dintre primele spitale din Judeţul Vrancea. El a fost constituit între anii 1884-1887, iar hotărârea de a construi un spital în comuna Vidra a fost luată într-o şedinţă a Consiliului de Ministri din luna iunie 1883, iar cel însărcinat să ducă la bun sfârşit această lucrare a fost arhitectul Socolescu.

Spitalul şi-a început activitatea la sfârşitul anului 1887, avându-l ca medic primar pe dr. Emilian Popovici Suceveanu și pe dr.Stefan Olkovsky, licenţiat în medicină.

În timpul războiului de întregire a neamului Spitalul din Vidra este partial distrus, iar ca medici au fost în acea perioada doctorii: Dobrescu, Solomon şi Rozenberg.

În perioada 1952-1968 Spitalul Vidra Sanatorul TBC s-a bucurat de prezența și activitatea unui mare specialist doctorul Octavian Abageru, recunoscut unanim în toată țara. În anul 1968 Spitalul din Vidra este reorganizat pe mai multe specialități: boli interne, chirurgie generală, ortopedie, pediatrie, obstretica-ginecologie.

În prezent unitatea funcționează cu 5 secții și anume: chirurgie generală, ATI, boli interne, pediatrie, obstretică-ginecologie și nou-născuți, deservind 12 comune care sunt arondate spitalului și o populație de aproximativ de 44 mii locuitori.

REGULAMENTUL ARIILOR NATURALE PROTEJATE

în lucru

MĂSURI DE CONSERVARE

în lucru

DOCUMENTAŢIE DE AVIZARE

Avizarea activităţilor umane desfăşurate de teritoriul ariei

Autorităţile competente pentru protecţia mediului care conduc procedurile de reglementare, notifică administratorii şi custozii ariilor naturale protejate în vederea emiterii avizului administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate de interes naţional/internaţional pentru planuri/programe/proiecte/activităţi, după caz.

Custodele exprimă puncte de vedere referitoare la aspectele relevante specifice domeniului lor de competenţă, cu privire la solicitarea avizelor şi a modului de abordare integrată a efectelor rezultate din implementarea planului/programului/proiectului şi/sau a desfăşurării activităţii asupra ariei/ariilor naturale protejate din zona de influenţă.

Documentele solicitate beneficiarilor de planuri/programe/proiecte/activităţi de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului în cadrul procedurilor de reglementare vor fi transmise custodelui în vederea emiterii avizelor

Procedurile de reglementare în care participă administratorii şi custozii ariilor naturale protejate sunt derulate de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului în vederea emiterii avizului de mediu pentru planuri/programe, acordului de mediu pentru proiecte, avizului Natura 2000, autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru activităţi, precum şi autorizaţiei pentru activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatică şi a importului acestora.

În urma solicitării de către autoritatea competentă pentru protecţia mediului, administratorii/custozii ariilor naturale protejate emit avize înainte de emiterea actelor de reglementare definite la art. 74 din regulamentul ariei protejate Lunca Siretului Inferior. Avizele conţin principalele motive şi considerente care au stat la baza deciziei de emitere a avizului favorabil/nefavorabil al administratorilor/custozilor ariilor naturale protejate.

În cadrul procedurii de avizare se emite:

a) Aviz favorabil (pozitiv), în cazul în care activităţile/proiectele/planurile/programele supuse avizării sunt considerate de Custode că nu au un impact negativ semnificativ asupra integrităţii Ariei, asupra stării de conservare a habitatelor sau speciilor care fac obiectul protecţiei, sau asupra factorilor biotici şi abiotici care asigură suport comunităţilor de vieţuitoare.

b) Aviz nefavorabil (negativ), în cazul în care activităţile/proiectele/planurile/ programele supuse avizării sunt considerate de Custode că pot avea un impact negativ semnificativ asupra integrităţii Ariei, asupra stării de conservare a habitatelor sau speciilor care fac obiectul protecţiei, sau asupra factorilor biotici şi abiotici care asigură suport comunităţilor de vieţuitoare.

Procedura emiterii avizului custodelui este urmatoarea:

În vederea îndeplinirii obligaţiei de a emite avize solicitate de către autorităţile competente pentru protecţia mediului (ACPM), în urma notificării directe sau de participare în comisia/comitetul/colectivul organizată/organizat în cadrul procedurilor de reglementare, administratorii şi custozii desemnaţi respectă următoarele prevederi:

a) analizează documentaţiile înaintate de către ACPM în cadrul etapelor procedurilor de reglementare şi emit puncte de vedere motivate.

Documentaţiile sunt prevăzute în actele normative care precizează procedurile de emitere a următoarelor acte de reglementare:

(i) avizul de mediu pentru planuri şi programe;

(ii) acordul de mediu şi avizul Natura 2000 pentru proiecte;

(iii) autorizaţia de mediu pentru activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului;

(iv) autorizaţia integrată de mediu;

(v) autorizaţia pentru activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora;

b) pentru emiterea avizului, administratorii şi custozii informează beneficiarii de planuri/programe/proiecte/activităţi, prin afişare pe site web, afişare la sediu, panouri informative şi prin alte forme de informare disponibile, asupra depunerii următoarelor documente necesare:

(i) dovada achitării tarifului de analiză a documentaţiei şi de emitere a avizului administratorului/custodelui, tarif care este stabilit conform prevederilor legale în vigoare

c) administratorii şi custozii pot solicita informaţii suplimentare către ACPM, în vederea emiterii avizului. Informaţiile solicitate trebuie să fie relevante pentru:

(i) evaluarea efectelor directe şi indirecte asupra ariilor naturale protejate din zona de influenţă a planului/programului/proiectului/activităţii;

(ii) identificarea ulterioară emiterii actului de reglementare a potenţialelor efecte semnificative asupra ariei naturale protejate datorate activităţilor desfăşurate;

(iii) alte aspecte relevante specifice competenţei administratorului/custodelui, necesare implementării planului de management şi/sau a regulamentului ariei naturale protejate;

d) administratorii şi custozii pot solicita informaţii suplimentare în termen de 15 zile de la primirea unei cereri de avizare, respectiv în termen de 3 zile pentru activităţile de recoltare/capturare a speciilor sălbatice de floră şi faună, în scopul comercializării;

e) în vederea emiterii avizului, administratorul/custodele ariei naturale protejate nu poate solicita studii suplimentare/lucrări titularului, în afara celor solicitate fundamentat prin punctele de vedere emise în cadrul procedurilor de reglementare coordonate de către ACPM.

Administratorii şi custozii analizează documentaţia transmisă de ACPM, verifică, după caz, amplasamentul planului/programului/proiectului/activităţii şi emit avizul, ţinând cont de integritatea şi de obiectivele de conservare pentru care aria naturală protejată de interes naţional/comunitar/internaţional a fost desemnată, în baza Hotărârii Consiliului ştiinţific, după caz. Avizul administratorilor şi custozilor se emite înainte de emiterea actului de reglementare de către ACPM;

f) termenul de emitere a avizului administratorului/custodelui este de 30 de zile de la primirea solicitării cu documentaţie completă şi/sau de la primirea informaţiilor suplimentare, dacă nu este prevăzută altă perioadă într-un alt act normativ sau în procedurile de reglementare prin care s-a solicitat avizul administratorului/custodelui;

g) termenul de emitere a avizului administratorului/custodelui pentru activităţile de recoltare/capturare a speciilor sălbatice de floră şi faună, în scopul comercializării, este de 5 zile de la primirea unei solicitări cu documentaţie completă sau de la primirea informaţiilor suplimentare;

h) revizuirea avizului emis de administratorii şi custozii ariilor naturale protejate se solicită de către ACPM în cadrul procedurilor de revizuire a actelor de reglementare emise anterior;

i) cererea pentru emiterea avizului de către administratori şi custozi, are următorul format

…………………………

Subsemnatul, …………………………….., identificat cu C.I. seria ………… nr. ………….., domiciliat în……………………, în calitate de reprezentant al ……..…………………………………….., (Se va completa de către persoanele juridice.) cu sediul social în localitatea ………………………, str. ………………………… nr. ….., bl. ……, sc. ……, ap. …..,judeţul/sectorul ………………, având codul fiscal (CUI) …………….., nr. de înregistrare la registrul comerţului …………………, solicit eliberarea avizului de către…………………………………………………………… (Se menţionează administratorul/custodele ariei naturale protejate.)pentru planul/ programul /proiectul /activitatea …………………………. .

Documentele care stau la baza solicitării transmise la autorităţile competente pentru protecţia mediului (ACPM) în cadrul ……………………………………………………………………

(Se menţionează solicitarea avizului de mediu/acordului de mediu/autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu şi a autorizaţiei pentru recoltare/capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare de plante din flora sălbatică, flori de mină, fosile de plante, fosile de animale vertebrate şi nevertebrate şi/sau animale din fauna sălbatică de către persoane fizice şi/sau juridice.)

sunt următoarele: ………………………………………………………………………………

(Se vor enumera documentele depuse la ACPM.)

Date de contact: telefon/mobil ……………. fax ………………. e-mail ………………… .

Data Semnătura şi ştampila

…………………………

Pentru documentaţiile incomplete sau în cazul neachitării tarifului de avizare, procedura de avizare se supendă. Procedura de avizare suspendată pe o perioadă mai lungă de 6 luni se clasează din oficiu, fără a trimite vreo înştiinţare în acest sens titularului.

În termen de 30 de zile de la finalizarea activităţii autorizate, solicitantul va înainta către Custode un raport asupra activităţii desfăşurate, raport care va fi însoţit de copii ale materialelor relevante obţinute pe parcursul activităţii. Custodele poate solicita detalierea unor aspecte ale raportului prezentat. Obţinerea unui nou aviz pentru desfăşurarea activităţilor este condiţionată de predarea unui astfel de raport către custode.

Avizul favorabil / nefavorabil / clasarea solicitarii vor fi comunicate după primirea solicitarii / documentaţiei / clarificarilor solicitate de custode, catre autoritatea de mediu , sub forma de document semnat si stampilat, cu numar de inregistrare, scanat, via e-mail si/sau fax.

Conform art. 30 al.3 si al.4 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice , aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.49/2011, Asociatia pentru Conservarea Diversitatii Biologice a instituit urmatoarele tarife :

• Tarif fotografiere în scop comercial : 100 lei/zi/persoană
• Tarif filmare în scop comercial : 200 lei/zi/persoană
• Tarif de analiză a documentațiilor în scopul eliberării avizului administratorului în baza art. 28, alin (10) al OUG nr.57/2007, modificată și aprobată prin Legea nr. 49/2011 : 600 lei/documentație
• Tarif de reînnoire a avizului custodelui, solicitat de către autoritatea competentă pentru protecția mediului în condițiile legii, în cadrul procedurilor de revizuire a actelor de reglementare emise anterior : 300 lei/documentație

Notă: tarifele avizate includ TVA.
Plata se poate face la casieria Asociatiei, str.Ion Creanga nr.12, Focșani, jud Vrancea sau prin transfer bancar in contul : RO57 FNNB 0010 0202 3720 RO01.
Banca CREDIT EUROPE BANK FOCSANI